Tipurile de Soluri din România: Ghid Complet
O prezentare detaliată a resurselor pedologice naționale, de la câmpii la crestele munților.
1. Cunoașterea și cercetarea solurilor
Primele observații cu caracter științific asupra unor soluri din țară sunt consemnate de Ion Ionescu de la Brad în monografiile asupra fostelor județe Dorohoi (1866), Mehedinți (1869) și Putna (1869).
Cercetările organizate asupra solurilor țării au început în 1906, odată cu înființarea Institutului Geologic al României, în cadrul secției de pedologie condusă de Gh. Munteanu-Murgoci, fondatorul pedologiei moderne românești. Împreună cu colaboratorii săi, P. Enculescu și Em. Protopopescu-Pache, a întocmit prima hartă a solurilor țării, publicată în 1911, la scara 1: 2 500 000.
2. Factorii pedogenetici naturali
Formarea și evoluția numeroaselor categorii de soluri se explică prin variabilitatea spațială și cea temporală a factorilor pedogenetici naturali. Actiunea fiecărui factor nu este izolată, ci se combină pentru a explica diversitatea solurilor.
- Factorul litologic: Compoziția chimico-mineralogică și gradul de consolidare a rocilor.
- Factorul climatic: Reglează intensitatea alterării mineralelor (arida în stepă, umedă în munți).
- Factorul biologic: Vegetația de stepă vs. cea forestieră influențează acumularea de humus.
- Relieful: Determină grosimea scoarței de alterare prin înclinarea versanților.
- Apa & Timpul: Influențează procesele hidromorfe și gradul de maturitate a solului.
3. Clasificarea solurilor
Sistemul român de clasificare cuprinde unități taxonomice precum clasa, tipul, subtipul, varietatea, familia, specia texturală și varianta.
Clasa de sol
Totalitatea solurilor cu un orizont pedogenetic esențial diagnostic.
Tipul de sol
Separă grupe de soluri în cadrul clasei prin elemente de diagnostic specifice.
4. Caracterizarea principalelor soluri
4.1. Clasa Molisoluri
Sunt cele mai răspândite soluri din România (Câmpia Română, Dobrogea, Câmpia Moldovei). Cuprind cernoziomurile, fiind soluri tinere, fertile, cu apă freatică la adâncimi mari (peste 5-10m).
4.2. Clasa Argiluvisolurilor
Domină în zona dealurilor subcarpatice și în podișurile de la exteriorul Carpaților. Include solul brun-roșcat și solul brun luvic, fiind soluri de culoare deschisă cu potențial de fertilitate moderat.
4.3. Clasa Cambisoluri
Caracteristice reliefului recent în Carpați și Subcarpați. Cuprind solul brun mezobazic și solul roșu (terra rosa).
4.4 - 4.5. Spodosoluri și Umbrisoluri
Specifice zonelor montane înalte (peste 1500m), dominate de podzoluri și soluri brun acide. Dezvoltate în condiții de relief montan fragmentat.
4.6. Clasa Solurilor Hidromorfe
Formate sub influența excesului de umiditate de lungă durată (lăcoviști, soluri gleice). Esențiale pentru zonele de luncă.
4.7 - 4.9. Soluri Speciale și Neevoluate
Include solurile halomorfe (sărăturoase), vertisolurile (argiloase, care crapă la secetă) și solurile neevoluate de tip litosol sau psamosol (pe nisipuri).
4.10. Clasa Histosoluri (Soluri Organice)
Soluri neminerale cu orizont turbos dezvoltat (peste 50cm). Apar în Delta Dunării și depresiuni montane înalte.